Prepozitia
Prepoziția este o parte de vorbire neflexibilă care exprimă relațiile sintactice de subordonare dintre un substantiv (sau un substitut al acestuia) ori dintre un verb și un alt cuvânt. Prepoziția nu are funcție sintactică și are rol morfologic auxiliar. Ea se analizează gramatical cu partea de vorbire care o însoțește.

În limba română contemporană prepoziția cere cazul: acuzativ, genitiv și dativ.

Prepoziția se poate clasifica după formă și după origine.

Clasificare după formă

După formă, prepoziția se clasifică în:

1. prepoziție simplă (un singur element): a, către, contra, cu, de, fără, în, întru, pe, pentru, până, peste, printre, prin, din, după, asemenea, datorită;
2. prepoziție compusă (din două sau mai multe prepoziții simple): de la, de către, de pe, fără de, pe la, de pe lângă, de peste, pe lângă, pe sub, de pe sub, până pe la;
3. locuțiune prepozițională (grupuri de cuvinte cu înțeles unitar care au rolul de prepoziții): dincolo de, în afară de, în sus de, în jos de, la dreapta, la stânga, de jur împrejurul, în fața, în spatele, în dosul, îndărătul, în urma, de-a lungul, de-a latul, din pricina, cu excepția, în privința, dindărătul, pe dinafara, conform cu, contrar cu, cu tot, în loc de, față de, potrivit cu, cu privire la, înainte de.

Clasificare după origine

După origine, prepoziția poate proveni din:

1. adverb: înaintea, dinaintea, îndărătul, împotriva, deasupra, înapoia, contrar, ca, decât, cât;
2. substantiv: grație;
3. verb la participiu: datorită, mulțumită.
   
   PREPOZIŢIA
    1. Prepoziţia este o parte de vorbire auxiliară care exprimă raportul sintactic de subordonare dintre cuvinte în cadrul propoziţiei.
   Prepoziţia este un instrument gramatical ce implică prezenţa a doi termeni, unul fiind un termen regent, iar celălalt subordonatul său: o pădure de stejari, casa de lângă drum, a se sfătui cu prietenii, a intra în vagon.
   2. Prepoziţia nu îndeplineşte funcţia sintactică de parte de propoziţie; ea formează însă, împreună cu părţile de vorbire pe care le introduce, unităţi sintactice ce funcţionează ca o singură parte de propoziţie: casă de piatră(prepoziţia de intră în structura unui atribut); a se apropia de râu (prepoziţia de intră în structura unui complement circumstanţial de loc).
   În calitatea lor de mijloc de realizare a raportului de subordonare în cadrul propoziţiei, prepoziţiile introduc, de cele mai dese ori, atribute sau complemente pe care le leagă de cuvintele determinate de acestea: drum de ţară, ziua de mâine, a tăia pâine cu cuţitul, a merge spre casă.
   3. Din punct de vedere morfologic, prepoziţia este o parte de vorbire neflexibilă.
   
   
   Clasificarea prepoziţiilor
    După structură, prepoziţiile sunt de două feluri: a) prepoziţii simple şi b) prepoziţii compuse.
   ● În categoria prepoziţiilor simple intră:
   a) prepoziţiile primare. Acestea sunt alcătuite dintr-un singur element: a, asupra, către, contra, cu, de, după, fără, în, între, întru, la, lângă, pe, pentru, peste, până, spre, sub;
   b) prepoziţiile formate prin conversiunea altor părţi de vorbire (adverbe, substantive şi participii): dedesubtul, dinaintea, dinapoia, dindărătul, înaintea, înapoia, îndărătul, înăuntrul, împrejurul, împotriva (de la adverbe);graţie, mulţumită (de la substantive); datorită (de la participiu).
   ● Prepoziţiile compuse sunt cele formate:
   a) prin contopirea a două prepoziţii primare: deasupra, despre, din, dinspre, dintre, înspre, prin, printre;
   b) prin alăturarea a două prepoziţii primare: de către, fără de, de pe, de după, de la, de lângă, de peste, pe lângă, pe sub, până la, până spre etc.
   Notă. Prin valoarea lor, se apropie de prepoziţii adverbele: ca (comparativ), cât, decât, asemenea, aidoma, conform, contrar, drept, potrivit, exclusiv şi gerunziile: excluzând, privind, vizând.
   
   
   Rolul şi raporturile exprimate de prepoziţii
    1. Singure, prepoziţiile nu au funcţie sintactică, dar ele formează grupuri prepoziţionale care pot îndeplini diverse funcţii sintactice în propoziţie. Prepoziţia poate intra în structura următoarelor părţi de propoziţie:
   ● atributul: Era o carte cu poze. (Cezar Petrescu)
   ● complementul: Pe copii nu-i aduce barza. (G. Călinescu)
   ● numele predicativ: Copacii sunt de cărbune. (Cezar Petrescu)
   ● elementul predicativ suplimentar: Socotea acest ceas drept o urgie trimisă de sus. (Cezar Petrescu)
   2. De cele mai multe ori, prepoziţia poate subordona unui termen regent:
   ● substantive: Şi-a construit o casă de piatră. (prepoziţia de introduce un substantiv care îndeplineşte funcţia sintactică de atribut);
   ● pronume: Nu am vorbit cu el. (prepoziţia cu introduce un complement indirect exprimat printr-un pronume);
   ● numerale: Despre cei trei s-a discutat detaliat. (prepoziţia despre introduce un numeral având funcţia sintactică de complement indirect).
   Uneori, cuvântul introdus prin prepoziţie poate fi:
   ● un adverb: Nu vreau să plec de aici. (prepoziţia de marchează funcţia de complement circumstanţial de loc a adverbului aici);
   ● un verb la infinitiv: Până a pleca, vreau să vorbesc cu voi. (prepoziţia până introduce un complement circumstanţial exprimat printr-un infinitiv);
   ● un adjectiv: Ne cunoaştem de mici. (prepoziţia de introduce un complement circumstanţial de timp exprimat printr-un adjectiv).
   Regimul cazual al prepoziţiilor
    Folosite înaintea unor cuvinte care se declină (substantive, pronume, numerale), prepoziţiile le impun acestora o anumită formă de caz. Din acest punct de vedere, se disting următoarele feluri de prepoziţii:
   ● Prepoziţii cu regim de acuzativ. Acestea sunt:
   a) prepoziţiile simple primare, cu excepţia prepoziţiilor asupra şi contra: lângă mine, despre voi, în ţară, la prânz, după ore;
   b) prepoziţiile compuse, cu excepţia prepoziţiei deasupra: de după nori, până la gară, de către prieteni;
   ● Prepoziţii cu regim de genitiv. Din această subclasă fac parte:
   a) prepoziţiile formate prin conversiunea adverbelor (cu ajutorul articolelor -l, -a): înaintea casei, împrejurul lacului, îndărătul uşii, împotriva vântului;
   c) prepoziţiile asupra, deasupra şi contra: asupra duşmanului, contra lor, deasupra oceanului.
   ● Prepoziţii cu regim de dativ: datorită, mulţumită, graţie: datorită fratelui, mulţumită părinţilor, graţie timpului frumos.
   
   
   Locuţiunile prepoziţionale
    Locuţiunea prepoziţională este un grup de cuvinte, alcătuit din una sau mai multe prepoziţii şi o altă parte de vorbire (substantiv, adverb), care îndeplineşte rolul unei prepoziţii: în faţa casei, în jurul pământului.
   Din punctul de vedere al raportului exprimat, locuţiunile prepoziţionale se împart în următoarele clase:
   
   

   Locuţiunile prepoziţionale:
   ● de loc	–	de-a lungul, de-a latul, din afara, din faţa, în afara, în dosul, în dreapta, în dreptul, în faţa, în jurul, în marginea, în mijlocul, în preajma, în spatele, în stânga, în urma, pe de asupra, pe dinaintea, pe dinapoia, alături de, aproape de, departe de, dincoace de, dincolo de, din jos de, din sus de;
   ● de timp	–	de dinaintea, în cursul, în timpul, în vremea, la începutul, la mijlocul, la sfârşitul, pe timpul, pe vremea, înainte de, odată cu;
   ● de mod:	–	asemănător cu, conform cu, contrar cu, în conformitate cu, în funcţie de, în raport cu, întocmai ca, în rând cu, la fel cu, potrivit cu;
   ● de cauză	–	din cauza, din pricina, din cauză de;
   ● de scop	–	cu scopul, în scopul, în vederea;
   ● condiţionale	–	în cazul, în ipoteza, în caz de;
   ● concesive	–	în ciuda, în pofida, cu tot (toţi, toată, toate);
   ● sociative	–	cu tot cu, dimpreună cu, împreună cu, laolaltă cu;
   ● instrumentale	–	cu ajutorul, prin intermediul, prin mijlocirea;
   ● de relaţie	–	din partea, în privinţa, sub aspectul, sub raportul, cât despre, cât pentru, cât priveşte, cu privire la, în ceea ce priveşte, în legătură cu, privitor la, referitor la, relativ la;
   ● opoziţionale	–	în locul, în loc de;
   ● cumulative	–	în afara, (în) afară de, pe lângă;
   ● de excepţie	–	cu excepţia, în afara, (în) afară de.

   
   
   Regimul cazual al locuţiunilor prepoziţionale
    Când introduc cuvinte care se declină (substantive, pronume, numerale), locuţiunile prepoziţionale, la fel ca şi prepoziţiile, le impun o anumită formă de caz. După regimul cazual, locuţiunile prepoziţionale se împart în următoarele subclase:
   ● Locuţiuni prepoziţionale cu regim de acuzativ. Din această categorie fac parte locuţiunile prepoziţionale al căror ultim element este o prepoziţie primară simplă: afară de tine, înainte de război, aproape de casă.
   ● Locuţiuni prepoziţionale cu regim de genitiv. În această subclasă intră locuţiunile prepoziţionale al căror ultim element este un substantiv articulat hotărât (-l, -a): din cauza gerului, cu excepţia lui, în faţa şcolii, cu ajutorul prietenilor.